Ai avut situații în care ai fost nevoit să îți ascunzi anumite fotografii din feed-ul rețelelor de socializare pentru că nu îți plăcea propriul zâmbet pe care l-a surprins fotograful?
Să recunoaștem, majoritatea oamenilor nu se nasc cu un zâmbet perfect, dar asta nu înseamnă că visul lor de a avea un zâmbet sănătos și drept nu este posibil. Cu puțin ajutor, atât adolescenții, cât și adulții pot găsi o soluție în acest sens.
Dacă vrei să îți corectezi dinții, atunci trebuie să urmezi un tratament ortodontic. Astfel de tratamente implică fixarea unui aparat dentar.
Dar cum alegi cel mai bun aparat dentar pentru zâmbetul tău?
Ce este aparatul dentar?
Pentru a înţelege cum funcționează aparatul dentar, este important să fii familiarizat cu componentele de bază ale acestora. Aparatul dentar fix este un dispozitiv ortodontic realizat din bracket-uri, inele şi arcuri.
Este un ansamblu de elemente care se fixează, se lipesc ori se prind de dinţi. Poate conţine unele anexe, în funcţie de complexitatea tratamentului şi de problemele danturii.
Cum alegi aparatul dentar?
Ține cont de recomandarea medicului ortodont, deoarece el știe modelul oportun pentru tine și dantura ta, însă trebuie să cunoști că poți schimba tipul acestuia fără să îți pui în pericol viitorul zâmbet.
Care sunt tipurile de aparate dentare existente?
Aparatul dentar ceramic
Aparatul dentar ceramic este o variantă înlocuitoare excelentă a clasicului aparat ortodontic metalic, oferind însă avantaje similare celui din urmă. Acesta reprezintă o soluție estetică în materie de aparate dentare.
În cazul dat brackeții sunt realizați din ceramică albă opacă, fiind de asemenea puțin vizibil în comparație cu aparatul ortodontic metalic. Un aparat dentar ceramic este realizat din ceramică policristalină.
Brackeții policristalini ai acestuia sunt opaci și au o rezistență mai mică la fractură comparativ cu cei monocristalini din safir, dar ei sunt totuși destul de frecvent folosiți datorită faptului ca sunt mai ușor de produs și au un cost mai mic.
Aparatul dentar cu brackeți din safir
Aparatele dentare cu safir sunt o soluție estetică ideală pentru asigurarea unei sănătăți orale optime, fiind totodată garanția unui zâmbet ideal, iar în condițiile unei igiene optime, aparatul nu produce modificări la nivelul smalțului.
Arcul de activare (sârma principală care unește brackeții) este de asemenea estetic, vopsit în alb. Fiecare bracket de safir este o bijuterie din material natural, al doilea mineral ca duritate după diamant.
Fiecare cristal este șlefuit cu grijă pentru a da naștere unui bracket incredibil de transparent și extrem de rezistent. Odată aplicat, safirul este aproape invizibil pe dinți.
Aparatul dentar metalic
Acesta reprezintă soluția cea mai comună de aparat ortodontic. Aspectul brackeților unui aparat dentar metalic au fost modificați în timp în sensul micșorării dimensiunii lor, astfel încât să fie mult mai confortabil pentru pacient.
Aparatul este realizat din oțel de înaltă calitate. Atunci când vine vorba de aparate dentare metalice, acestea pot fi considerate cea mai ieftină variantă de aparat dentar, dar din păcate și cea mai puțin estetică variantă.
Aparatul dentar invizibil
Pentru unii adulți, ideea purtării unui aparat dentar poate fi destul de ciudată. În orice caz, odată cu avansarea tehnologiei în domeniul stomatologic din ultimii ani, acum există opțiunea alegerii.
Poți opta pentru aparate dentare tradiționale cum ar fi cel metalic, ceramic sau safir sau sisteme moderne cum ar fi cele invizibile (linguale sau Invisalign), în dependență de necesitățile tale.
Aparatele linguale sunt similare cu cele clasice. Diferența majoră între acestea este ca un aparat lingual, este plasat pe partea interioară a danturii. Trebuie menționat faptul că aparatele dentare invizibile nu se pretează pentru orice fel de probleme ortodontice, uneori purtarea unui aparat fix, clasic, fiind absolut necesară.
Cât trebuie purtat aparatul dentar?
Această perioadă diferă pentru fiecare caz în parte, dar în medie se estimează o durata a tratamentului între 6 luni – 2 ani, în funcție de severitatea fiecărui caz în parte.
Estetica este unul din motivele pentru care un adult se adresează unui cabinet de ortodonție. Un zâmbet frumos crește încrederea și respectul de sine și crează o primă impresie grozavă.
De aceea, trebuie să avem grijă de sănătatea copiilor noștri, încă din fragedă copilărie. Pentru că uneori, copilașii veseli devin adulți frustrați și temători, datorită problemelor de sănătate orală, care îi împiedică să-și arate zâmbetul.
Ai probleme dentare și nu știi unde să te adresezi pentru servicii stomatologice? Ori poate nu știi unde poți să apelezi pentru implanturi dentare calitative?
Alege Topaltdent – clinica dentară din Brașov, unde te ajutăm să-ți recapeți zâmbetul sănătos pe care îl meriți din plin!