Protetică dentară

Atunci când auzi de protetică dentară sigur gândul îți zboară la fațete, coroane dentare și alte proteze menite să se fixeze pe dinții naturali sau pe cei preparați. Trebuie să ții cont că tehnologia a evoluat și materialele din care acestea sunt confecționate au un grad ridicat de biocompatibilitate.

fatete-dentare

Atunci când auzi de protetică dentară sigur gândul îți zboară la fațete, coroane dentare și alte proteze menite să se fixeze pe dinții naturali sau pe cei preparați. Trebuie să ții cont că tehnologia a evoluat și materialele din care acestea sunt confecționate au un grad ridicat de biocompatibilitate. Desigur, protetica asigură o dantură estetică și conferă buna funcționare a acesteia. Este una dintre cele mai frecvente servicii la care pacienții apelează.

Majoritatea lucrărilor protetice se prelucrează de către tehnicieni în spații speciale sau chiar în cabinetul stomatologic. Opțiunile sunt diverse în funcție de ce își dorește clientul, însă și în conformitate cu problemele identificate de medicul specialist la fața locului. Rezultatul final va ține cont de forma dinților pacientului și va fi cât mai compatibil cu aceștia. Fotografia dentară este primul pas de pornire în efectuarea lucrării.

Pentru dinții fisurați, plombe, implanturi dentare sau lucrări de canal sunt recomandate coroanele dentare. Atât rezistența în timp, cât și recuperarea dinților care sunt pasibili de a fi pierduți, cât și eficiența în masticație sunt câteva avantaje cu care lucrările protetice vin la pachet.

Pentru o neadaptare a culorii se poate opta pentru fațetele dentare. Ele sunt accesibile oricui, însă trebuie să fie alese corect. Astfel, trebuie să te interesezi înainte ce implică procesul, cât și să alegi un medic specialist cu care să pornești la drumul în dobândirea zâmbetului de un alb imaculat. Majoritatea fațetelor sunt realizate din ceramică și sunt netede și lucioase. Reprezintă o soluție pe termen lung, iar placa bacteriană nu se va lipi de fațete și sunt la fel de rezistente ca smalțul natural.

Prin ajutorul proteticii dentare, atât dinții lipsă pot fi recuperați, cât și reabilitarea orală completă a arcadelor danturii. De aceea, trebuie să vii la un cabinet stomatologic cu servicii profesioniste pentru a te bucura de rezultate pe măsură. De asemenea, zâmbetul tău va fi din nou așa cum ți-l dorești. Intervențiile nu vor fi dureroase, iar tu vei fi încântat și vei reveni cu drag pentru alte servicii. Rezultatele pot fi pe termen lung sau pot avea o durată de viață nelimitată dacă îți vei vizita medicul stomatolog în mod regulat. Vino la controlul periodic o dată la șase luni și oferă dinților tăi îngrijirea de care au nevoie!