Cum poți gestiona eficient urgențele stomatologice în pandemie?
Home
Blog

Cum poți gestiona eficient urgențele stomatologice în pandemie?

Urgentele stomatologice Brasov

Perioada pandemică a instaurat multă panică în ceea ce privește vizita la medicul stomatolog. Pacienții au devenit din ce în ce mai sceptici în privința tratamentelor și aleg să se trateze acasă. Însă, metodele utilizate nu fac altceva decât să le agraveze situația. Există și situații în care simptomele care indică prezența unei afecțiuni dentare sunt ignorate până când lucrurile devin critice. Printre urgențele stomatologice care pot apărea se numără:

– Traumatisme alveolo dentare – Pot apărea mai multe situații. Fisura dentară este una dintre cele mai ușoare traumatisme. Este afectat doar smalțul, fără a apărea însă simptome sau efecte vizibile, însă vizita la medicul stomatolog este indicată. În cazul fracturii dentare poate fi afectată întreaga structură a dinților, inclusiv zona nervului. Luxația laterală intervine în cazul în care dintele își modifică poziția din alveola sa. Tehnicile de radiologie sunt cele care pot determina exact tratamentul adecvat. Dacă dintele iese complet din zona alveolară intervine avulsia care afectează și starea ligamentelor.

– Inflamarea rădăcinii dentare – Din cauza unei infecții la nivelul cavității orale, zona din jurul rădăcinii capătă un aspect roșiatic și cauzează o stare de durere insuportabilă.

– Alveolita postextracțională – Se manifestă de obicei după finalizarea tratamentului de extracție dentară. Se instaurează o stare de rău generală și poate fi însoțită de febră și disconfort.

– Pericoronarită – În cazul eruperii molarilor de minte, țesuturile din jur se pot inflama și pot apărea două stadii. Există, pe de-o parte pericoronarită congestivă în care pacientul resimte neplăcere în timpul masticației și uneori senzații puternice de durere. În schimb, pericoronarita supurată intervine în momentul în care urgența medicală nu este rezolvată cu ajutorul unui tratament specializat. Durerea devine constantă, pulsatilă și se răspândește cu ușurință în zona dinților vecini. Într-un astfel de caz se poate instala starea febrilă sau chiar imposibilitatea de a deschide gura. Resturile alimentare și spațiul prea îngust sunt principalele cauze ale unei asemenea situații.

– Inflamații și sângerări în zona gingivală – Sunt primele semne care indică dezvoltarea bolilor parodontale. Pungile bacteriene se acumulează la nivelul cavității orale și provoacă iritații la nivelul gingiilor. Cu trecerea timpului, lucrurile se înrăutățesc. Se acumulează tartrul și dinții încep să se miște.

– Mobilitatea ridicată a dinților – Afecțiunea parodontală în ultimul stadiu este răspunzătoare pentru mobilitatea și sensibilitatea acută de la nivelul dinților. Netratate la timp, efectele bolii sunt ireversibile. Însă, medicul stomatolog poate elabora un plan de tratament bazat pe implant dentar.

Cum alegi clinica stomatologică potrivită pentru tratarea urgențelor în pandemie?

Tratarea urgențelor medicale nu poate fi amânată, indiferent de contextul pandemic actual. Lucrurile au devenit mult mai stricte în ceea ce privește protejarea pacienților și a personalului. În ciuda măsurilor de siguranță luate de majoritatea clinicilor stomatologice, este recomandat să fii atent/ă la câteva aspecte. Numai așa vei căpăta siguranța că afecțiunile dentare pot fi tratate eficient:

– Măsuri de igienizare profesionale. Variantele clasice în ceea ce privește dezinfectantul utilizat nu sunt de ajuns. Clinicile stomatologice profesionale apelează la echipamente moderne și aparate de igienizare, fie că este vorba de sterilizatoare sau covorașe îmbibate cu clor. Instrumentele, de asemenea, sunt curățate cu responsabilitate. De cele mai multe ori, medicul stomatolog desigilează sau sterilizează obiectele de față cu pacientul.

– Se realizează un triaj epidemiologic strict pentru a fi evitată supraaglomerarea clinicii. Telefonic sau prin intermediul fișierelor afișate online pacienții pot stabili împreună cu medicul stomatolog sau persoana de la recepție programarea.

– După fiecare pacient, se realizează cu grijă și atenție la detalii etapele de igienizare care durează aproximativ o oră. Toate ustensilele și aparatele utilizate sunt supuse curățării.

– Alți pacienți au avut parte numai de experiențe plăcute în cabinetul stomatologic. Este indicat să asculți părerea altor persoane care au apelat la respectivele servicii stomatologice. Astfel, poți afla dacă au apărut sau nu cazuri de COVID-19 în clinică și cum s-a procedat în situațiile urgențe.

– Echipa de stomatologi este atentă la nevoile pacienților și au dezvoltat o conduită riguroasă în ceea ce privește măsurile de protecție. Responsabilitatea este elementul cheie care trebuie să graviteze în jurul fiecărei activități. Fiecare membru al echipei va purta echipament profesional precum combinezon, măști, mănuși și vizieră pentru a reduce la maximum riscul de infectare. În plus, pacienții vor fi instruiți în ceea ce privește modul de realizare al fiecărui tratament în parte.

Cum poți scăpa în mod natural de durerile urgențelor medicale?

Cel mai bun tratament în cazul urgențelor medicale este programarea unei consultații în cabinetul stomatologic. Însă, în cazul în care nu poți ajunge în cel mai scurt timp la clinică, poți miza pe tratamente naturiste. Există numeroase variante care te vor ajuta să ameliorezi durerea până când vor interveni persoanele calificate:

– Tinctură de propolis – Este recomandată în cazul disconfortului manifestat în zona gingivală. Cu ajutorul său se realizează o curățare eficientă a cavității orale. Astfel, intensitatea inflamațiilor de la nivelul gingiilor poate scădea.

– Ceai de tataneasa – Soluția eficientă în cazul sângerărilor abundente de la nivelul cavității orale apărute mai ales după o extracție dentară. Se recomandă doar clătirea gurii cu ceai. Vitamina K ajută, de asemenea, la stoparea sângerării și poate fi găsită în legume precum morcov, varză sau urzici.

– Uleiul de copaiba – Inflamația rădăcinii dentare sau nervului pot fi calmate cu ajutorul său. Se administrează în combinație cu miere sau ulei de măsline. Propolisul sau uleiul de lavandă reprezintă și ele variante potrivite.

– Ulei de cuișoare – Este utilizat cu precădere în cazul abcesului dentar. Bacteriile acumulate la nivelul cavității orale poate fi redus.

Antiinflamatoarele pe bază de ibuprofen sunt și ele recomandate, mai ales în cazul durerilor insuportabile.

În cazul in care apar urgențe stomatologice, acțiunile imediate sunt cele care influențează pozitiv starea pacientului. Indiferent dacă este vorba de un stadiu incipient al afecțiunii, vizita la cabinetul stomatologic este cea mai indicată alternativă. Sfaturile enumerate mai sus te vor ajuta să alegi clinica potrivită, în care să ai parte de grade sporite de confort și mai ales siguranță. De asemenea, nu uita că niciun tratament naturist nu poate înlocui munca unui expert.

Programează-ți imediat o consultație dacă te confrunți cu urgențe medicale!